impreuna suntem un intreg

Pierdeam zile in sir doar ca sa o mai privesc, sa traiesc din imaginea,. Eram un singuratic ... un singutatic care o iubea pe aascuns, ea nu a stiut niciodata. Ma simteam nauc in prezenta ei, agitat cand nu o zaream in statia de tramvai; tramvai, tramvai mi-ai luat prezenta ei. In micul meu univers mi-o imaginam venind sper mine...goala, goala cu trupul si cu sufletul. O voiam doar trup, ea era caldura, nalucirea mintii mele, era zeita iar eu, eu sclavul ei, nu imi treb nimic. Tin minte ziua in care m-a salutat, eram rosu, rosu de emotie, m-am balbait in prezenta ei, mainile si picioarele imi tremurau si nu stiam cum sa ma opresc, ma intreabam: oare ea nu observa? Nu a obs niciodata, nu privirea ei a trecut prin mine asa cum trece un glont tras in aer. Ziua doi, cum sa uit a fost ziua in care eu baiatul cu dioptrii mari am prins curaj si am alergat dupa ea, obosit si cu respiratia grea am scos un sunet care treb sa fie un salut, si ea m-a auzit. S-a intors si ochii nostrii s-au privit, au facut cunostinta, i-am atins mana, nu m-a refuzat, imi venea sa strig sa urlu, dar nu am schitat decat un mic zambet. A trecut mult ceva de atunci si azi ma trezesc langa un trup plapand si copt de timp. Eu o privesc ea imi intoarce privirea si imi spune cu jum de gura; suntem unul si acelasi, impreuna suntem un intreg .