vindecare

A trecut o zi, inca o zi si vor mai trece nu stiu cate zile, doar dumnezeu stie, fara ea, catelusa mea, inca mai scriu despre ea.... probabil ca odata cu timpul imi va fi mai usor . Zilele trecute un prieten imi spunea ca ar scrie un ,,tratat de psihologie canina''. Daca ar fi scriu un tratat probabil ca as scrie si despre Mara, despre faptul ca aceste mici dar cu suflet mare mai mare deact la nostru ne invata in fiecare zi sa ne bucuram de viata, sa uitam de toti oamenii uraciosi pe care ii intalnim la scoala, servici, pe strada.
Un catel iti este atat priten cat si un mare ajutor, ajutor pt ca datorita lui inveti sa socializezi, sa aduci in micul tau univers o pata de lumina. Daca as fi catel , as fi un catel micut, cu o codita pufoasa, un catel jucaus, un catel care isi iubeste si se joaca cu stapanul.
Chiar daca pierdem pe cineva drag, este necesar sa nu uitam ca viata are un sfarsit, ca totul are un curs care mai devreme sau mai tarziu va functiona fara noi sau cei pe care ii iubim, pe ansamblu cum spune profesorul meu de socilogie, sa mergem inainte! Desi imi este greu sa fiu optimista acum incerc sa imi amintesc de vorbele celor dragi mie, sa fiu cinstienta ca orice ar fi nu sunt singura, ca toate ranile se vindeca, totul este sa am vointa si sa stiu ca Mara m-a iubit, ne-a iubit pe toti, . Nu o voi uita niciodata, cum poti uita un catel care te priveste cu ochii mari care vorbeste cu tine, care iti spune mama, acum cel ce va citi va spune ca sunt o nebuna! SI CE DACA! In micul nostru univers construim , intalnim, oamnei de care ne atasam, animalute pe care le doptam si transformam in copii, fara ele am uita sa darum, sa fim mai buni, mai omenosi cum se spune. Nu avem puterea de a opri moartea dar avem putrea de a ne bucura de micile bucurii pe care ni le ofera viata mai rar cei drept. Tocmai din acest motiv este necesar sa ne bucuram de fiecare clipa pe care o traim aici, de fiecare persona pe care o cunoastem, de parintii, de copii, si nu in ultimul rand de darul pe care l-am primit VIATA.