Muzica clasica imi aminteste ca trebuie,, este necesar sa ma bucur de lucrurile marunte din viata mea. Ne bucuram atat de putin... Uitam sa ne bucuram de simplul fapt ca viata merge inainte, ca avem vecini idiotii, ca nu merge apa la baie, ca nimic nu este cum ar treb sa fie. Si totusi sa ne bucuram de fiecare zi, indiferent de ceata , de oameni, de griji, prob si necazuri. Un simplu fapt ne trezeste la realitate, faptul ca suntem neputinciosi in fata mortii. Un gand ar distruge totul pana si moartea, incapabili de a ne bucura uitam sa luptam, sa visam , sa fim copii. Timpul distruge inocenta, ne schimba trupul si inima . Nu conteaza sa cat aduni pe parcursul unei vieti ci numarul de suflete pe care le-ai iubit sau ajutat. Ajutand pe ceilalti esti cu o sutime mai fericit, iar daca nu te cunosti indeajuns oamenii pe care ii vei intalni ii vei descoperi in tine.
Am pornit de la muzica clasica si am ajuns la oameni, fericire, dar uneori muzica ne face sa uitam, sa scoatem la iveala visatorul din noi, vorbareteul fara limite, si asa sunt eu. Dar niciodat nu uit ca treb sa lupt, sa renunt la mine pt a fi un suport pt cei neputinciosi. Si poate ca asata ma face neputincioasa la randul meu, refuz sa ma ajut pe mine si ii ajut pe ceilalti. Dar asa suntem toti, mici in fata lui Dumnezeu tari in fata celorlalti.