Nu stiu cum , nu stiu de ce uneori apare cate o raza de lumina. O raza care iti spune ca treb sa mai incerci, sa nu renunti chiar daca nu ai chef de invatat acum. Fiecare experienta este o lectie, lectie de viata, de curaj...
Azi mi-am luat inima in dinti si am inavat ca treb sa nu renunt, ca etste necesar sa imi acord o sansa. Si uite, pe la 7 am deschis caietul de socilogie si mi-am acordat inca o sansa. Ce mica si haioasa pare lumea privita dintr-un caiet, norme, staus, rol, functii pe care le indeplinm fara sa stim, legi sociale de care nimeni nu a auzit dar pe care le respecta intr-un fel sau altul. Inconstient sau nu cautam sa fim cineva, cautam sa ajutam chiar daca nimeni nu ne cere acest lucru, cautam sa ne ascundem intr-un loc in care putem fi anonimi. VISELE SUNT ALE OAMENILOR FARA FRICA, ILUZIA ESTE ACELUI CE CREDE. DAR NU ESTE CREZUT!
Cred ca pot fi eu, dar nu sunt, sunt asa cum ma vad altii, ma mint, mint viata pe care o traiesc oamenii carora le vorbesc. Nu sunt cu nimic mai special decat un animal, din contra animalul este unic prin faptul ca lupta ca sa suparvietuiasca pe cand omul astepta sa fie impins de la spate, asteapta sa primeasca,. Cand rezuktatl e negativ, ei bine, omul se infurie, se ascunde intr-un spatu special creat si isi ascute ghearele. Oare pe cine va mai rani azi? Pt om nu conteaza, egoismul si stima de sine mult prea ridicata il imping spre idei care mai de care mai palpitante,una ar fi ; "oare de cine sa imi mai bat eu joc azi?" Noi suntem imaginea societatii de azi, avem reguli impuse, decizii de luat, cuvinte de aruncat, arme pt luptat, imaginatie pt visat, viata pt cuget si luptat.
Scriu mult despre lupta, dar nu scriu despre munitia necesara, probabil ca lupta este a mea, armele visele care vor sa devina realitate,. Sunt doar un mic calator care isi cauta casa, casa este departe, mereu ratacesc dar niciodata nu ma pot opri. Omenii sunt drumul pe care treb sa il urmez, cuvintele sunt armele , uneori putine, alteori parca rupte dintr-o carte de aforisme.
Ce conteaza cel mai mult ? Curajul, caci fara el am renunta mult prea usor, am pleca capul am fi invinsi si este pacat sa ramanem doar cu resemnarea.
3 comentarii:
Cine esti tu roxana?
Cuvintele tale curg pe pagina asemeni unui suvoi de lapte rece(si la obiect) turnat peste cafeaua fierbinte a unei vieti trezite din nepasare.
Gandurile nascute din intrebarile esentiale ale existentei tale prind forma in cuvintele care le dau viatza.
Vad in tine sperantza si dezamagire, dorintza de viatza si melancolie... si iubire neimpartasita...
ce am scris aici e poate mai valabil pt articolul tau "GANDURI, GANDURI SI IAR GANDURI"
Melencolie, da dezamagire ce as putea spune? De multe ori ma trezesc fericita dar numai pt pt un minut, fericirea trece o data cu oamenii pe care ii intalnesc, strazile pe care ratacesc, uneori vad frumosul doar intr-un colt uitat. Si frumosul meu este acel colt, acel pustiu pe care il regasesc in fiecare cuv pe care il rostesc aceiasi oameni dezamgit, stresati, tristi, oamenii care lupta dar care la un moment dat se lovesc fara a sti ce i-a lovit. E ciudat caci de multe ori stiu exact ce vreau sa scriu dar aflata in fata faptului implinit cuv ies fara voia mea,. Nu pot spune ca sunt dezamagita ci doar visatoare, lumea mea sunt cartile si oamenii. Daca as fi altcineva mi-as dori sa schimb cuv cu fotografia, dar sunt rooxana care iubeste mereu, iubeste muzica lui bach, iubeste fara sa vrea dar care nu se iubeste pe sine. Aici avem de lucrat, mult dar speranta mea este ca in aceste cuv ma voi regasi , voi uni partea care lipseste, abia atunci voi sti ca a iubi, inseamna in primul randd sa ma iubesc pe mine.
Trimiteți un comentariu