Viata la douazeci si ceva de ani

Viata la 20 si ceva de ani, ihm am stat si m-am gandit doamnelor si domnilor mult timp la asta. In fiecare seara ma asezam la calculator si nu reuseam sa scriu nici macar un cuvant. Dar mi-am dat seama ca nu eram sincer, ca de fapt asta mi-a lipsit cel mai mult. Ce usor pare sa spui cuiva ridica-te si mergi, eu asta faceam, dar am uitat sa imi spun si mie acest lucru. Totul se schimba odata ce inaintezi in varsta dar tu ramai acelasi copil speriat care asteapta ca cineva mai in varsta sa iti spuna ce sa faci. De ce sa mint? Exact asta sunt la 20 si ceva de ani, speriat, singur si cu o mie de intrebari. Nu cred ca varsta ne face mai responsabili, am intalnit oameni care la 40 si ceva inca se mai credeau copii, dar stiti ce, eu ii admir pe acesti oameni. La 20 si ceva de ani crezi ca tu ai toate raspunsurile, te incpatanezi si drept urmare te asteapta consecinte si nu frumoase. Probabil ca pt a fi fericit este nevoie sa evadezi putin, sa fii din cand in cand copil, a fi adult pare o treaba mult prea dificila. Eu din pacate am uitat sa fiu un copil obraznic, jucaus si curios, mai mult sunt un copil inspaimantat de viata, de ceea ce ma asteapta. Poate ca, intr-o zi voi reusi sa daram toate zidurile din jurul meu. Viata la douazeci si ceva de ani iti aduce noi responsbilitati, raspunsuri pe care inca nu esti pregatit sa le auzi, curaj care iti este ingaduit sa il folosesti mai putin, oportunitati de a descoperi noi universuri. Dar este esential ca indiferent de esecuri, dezamagiri sa descoperim in noi succesul, caci in spatele tuturor rautatilor suntem noi, care am infruntat greul, sprijinul nostru a fost si va fi mereu Dumnezeu.
Am doar douazeci si trei de ani, si recunosc nu sunt nici nu am fost perfect vreodata, am gresit, inca gresesc dar stiu ca si la 40 si ceva de ani voi fi acelasi copil speriat.