Roxana a ajuns in sf acasa dupa marele si inspaimantatorul examen, emotiile inca nu au trecut vin una dupa alta. Dar marele examen, singurul examen oare cum va fi. Treb sa dovedim ca suntem apti de a nu uri? ca suntem ceea ce credem? Si ce credem, ce credinta avem noi de fapt. E usor sa spui , chiar sa vrei, e usor dar raspunsul niciodata nu il poti afla. Oare de ce? Pt ca ne temem, eu ma tem de ex sa ma apropii mai mult de cineva, frica apare aici tocmai pt ca stiu ca am sa o pierd. Am sa trec aceasta frica in cadrul examenului cel mare, calificativul va fi in functie de gramul de curaj si de vointa pe care il mai posed la aceasta frumoasa ora de amiaza.
Zilele acestea desi stiam ca am examene de dat m-am pierdut, am fost cu capul in nori, am visat la ceva anume, la o mie de posibilitati, la destine unite, la rabufniri, la increderea regasita, la o zi de primavara. Da treb sa recunosc roxana are multe indoieli, e fricoasa, mereu se intreaba daca e bine ce face? Raspunsul , ei bine raspunsul este in ea, treb sa aiba putina sau mai multa rabdare, sa nu ii mai incadreze pe totii oamenii in aceiasi oala, mai usor cu generalizarea.
In fine nu noi alegem destinul daca exista unul, ci el apare o data cu noi, fieacre om pe care il intalnim e un examen, un test care odata si odata treb sa il depasim. Suntem subiectivi pt ca fara subiectivitate am fi prea logigi, prea abstarcti si nu ne-am mai pierde in detalii.Examenul pe care treb sa il infruntam nu e chiar atat de inspaimantator, frica, emotiile, vor fi armele.
E
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu