Despre viziuni si alte vise

Oare ce viziune avea roxana la 17 ani? Ihm e greu de spus, cu siguranta roxana nu avea incredere in fortele proprii, visa sa ajunga cineva, sa fie iubita de toti. Ei si roxana a ajuns sa fie altceva... Dar iata cum gandea roxana pe atunci.
Fiecare lucru pe care il facea ii dadea curajul sa zambeasca din nou. Nu mai spera in vise ci intr-un nou inceput. Incepuse sa scrie, .......... Descoperise mitul iubirii intr-o pagina uitata de timp si se trezi cu acelasi vis. Azi nu mai cauta fericirea intr-un colt ascuns, uitase de gandul de aseara si porni la drum. Acest drum avea sa sa o conduca acolo unde lumina vegheaza peste sufletele pacatosilor. Nu mai conta nimic....Singura speranta pe care o mai avea era sa moara. Primul cuvant care i-a trecut in minte a fost, LASITATE.
Deschise ochii si totul in jurul ei inflorise, era cald, o zi de primavara, zambi, ridica capul, privi si porni la drum......................

non, non je ne regrete rien!

Nu , nu regret nimic, la capatul fiecarui drum se afla un raspuns, ma despart de trecutul meu, las ca toate amintirile negre, ideile negative sa dispara. Am sa fiu un om nou, o noua caramida in casa pe care o voi zidi. Azi voi lasa in urma lacrimile ce m-au ridicat, voi cuprinde prezentul cat si viitorul. Sa fim egali in gandire si in destin, sa iubim fiecare zi, sa cladim cuibul zilelor nastre. Micile placeri dispar, se pier in ceata, iubirea ramane, oamenii vin si pleaca dar prietenii raman orice ar fi. O mare iubire nu e o enigma ci trectul si prezentul tau, ochii vad, inima asculta.
Canta, danseaza, scena e a ta si a mea, suntem egali, unici, imperfecti, copii in universul LUI.

Sa credem in noi

Uneori ne gasim increderea chiar in oamenii care ne rad in fata. Suntem ca niste copii intr-o lume de adulti, nu putem fi noi daca nu invigem frica de esec. Mi se intampla uneori sa ma las descurajata de parerea celorlalti, dar uite ca nu conteaza, este important doar ce vad eu, cum ma vad eu, restul vine de la sine. Conteaza mult imaginea pe care o am despre mine, caci daca eu ma vad inutil si ceilalti ma vor vedea la fel.
Imi aduc aminte ca acum multi ani imi spuneam ca nu sunt buna de nimic, si desi visam sa fiu un mare orator, visam sa ajung si eu ca Mircea Eliade sa am mansarda plina de carti,. Azi mansarda nu este plina ci asteapta cartile in cuibul ei, nu sunt nici Eliade sau Cioran ci sunt Roxana o tanara femeie care incearca sa scape de indoieli, iluzii, temeri, care il cauta pe Dumnezeu desi stie ca EL o priveste si o asculta de fiecare data. Este necesar sa incercam totul, sa nu lasam nimic SA NE SCAPE CACI VOM REGRETA! Sa fim sa nu pretindem, sa construim din universul acesta mic un univrers doar al nostru care sa cuprinda tot ceea ce vrem sa realizam, sa fim pur si simplu noi insine puternici si lipsiti de inhibitii , sa incercam sa apasam butonul magic .

Aleg sau nu aleg? nici una nici alta

De multe ori suntem nevoiti sa alegem, sa cautam cu privirea si cu inima ce e mai bine pt noi. Insa nu putem sti cu certitudine ca alegerea pe care am facut-o este cea mai buna. Este greu sa alegi intre 2 obiecte care iti plac foarte mult, este si mai greu sa alegi urmatoarea strada pe care pasii tai vor alerga. Suntem nevoiti sa alegem doar un singur drum, de multe ori zapaciti ne pierdem in visare si alegem exact cea ce nu trebuie. Viata isi arata de fiecare data coltii mari isi intinde ramurile din care noi culegem rodul urii, al fericirii, iubirii, nasterii din nou. Insa viata nu ne spune ce sa alegem, ce e mai rentabil pt noi, ci ne baga in fata ca pe niste soldatei, ne ofera arme uneori prea mutine sau inutile pt lupta pe care o purtam cu noi si ceilalti. Cortina se ridica si este necesar sa inaintam, sa intampinam piesa cu stoicism, noi suntem actorii in aceata lume a indoielii, a iluziilor care vin si pleaca, a ideilor zgomotoase, a unei singure alegeri. Spectacolul nu se termina niciodata ci doar actorii dispar, scena isi alege urmatorii candidati ,rolurile s-au impartit alegerile au ramas.

Cautare

Cautam sa fim apreciati, iubiti pana la ultima picatura, cautam totul dar nu facem nimic. Adunam in noi ramasitele altor oameni, deliram pt ca asta ne mentine pulsul viu. Adorm dar zgomotul unui tren care se aude in departare ma trezeste, ma arunc in fata sinei si devin una cu pamantul. Sunt smuls din trupul meu, gasesc doar ecoul zilei de ieri, imaginea mamei care se ma priveste cu ochii insangerati, tatal care pufaie incontinuu aceaiasi tigara, ma pierd in casa mortilor....
Ingerii canta, copilul asculta , simte ritmul, sunetele il imbata si il ridica la cer, nimeni dar nimeni nu il poate aduce la sol, nu ii mai ramane decat sa isi ridice mainile si sa il primeasca pe Dumnezeu in sufletul sau.

Sunt un copil al lumii

Pierdut in vise ma intorc acasa. Ma intorc pe alea copilariei unde mama ma asteapta cu un cos de fructe, unde tata isi lustruieste uneltele noii zidiri. Sunt un vistor, sunt copil iar lumea este oglinda libertatii mele. Toate zilele mele s-au invartit in jurul a mii de ganduri, idei pe care voiam sa le pun in aplicare, care ma faceau sa ma gasesc pe mine in copacii, cladirile pe care le pozam,,, au ramas doar resturile. Degetele ating roua diminetii si o lasa apoi sa cada in mocirla, ochii obosesc privind splendoarea diminetii, buzele rostesc ceea ce nu pot auzi . Uneori e deajuns sa ma aplec si sa strang o bucata de hartie, o rasucesc, o intorc pe toate partile pana ce imi iese o corabie. O mica corabie care ma duce inapoi pe acel taram in care la 15 ani am descoperit dragostea. Unde e dragostea domnule ma intreaba acum profesorul meu de engleza, recunosc i-am raspuns, dragostea nu o pot vedea sau auzi dar o pot simti. O pot simti cand privesc o mica fata, cand degetele mele coboara usor pe pieptul ei, cand buzele mele intalnesc buzele ei, cand cuvintele mele roiesc in jurul ei. Nu pot atinge absolutul dar pot zidi drumul care sa ma conduca spre el.