SA CONSTRUIM

Sa cladim chiar daca nu suntem siguri de ceea ce vom cladi. Nu exista zi in care sa nu gresim, zi in care sa ne o oprim dar exista mereu un drum, o casa la care ne intoarcem mereu. Pasii ma duc azi in casa copilariei, in casa in care am crescut, m-am jucat, am plans si m-am maturizat. Constrium pana ajungem la epuzare, cladim, pt ca asta ne face mandrii intr-un fel de ceea ce suntem.Imaginatia si perceptia noastra sunt ghidul pe care il urmam inconstient sau nu. NE OPRIM DOAR ATUNCI CAND IN VIATA NOASTRA INTERVIN OAMENII SUPERFICIALI. Nu putem da o de concreta a superficialitatii dar putem obs , analiza si alege cine vrem sa fim, cee vrem sa construim, ce parti unim, ce vise urmam. Suntem pastori in casa lui dumnezeu, liberi cugetatori cu sufletul si cu mintea. Sa ne imaginam ca oamenii pe care ii intalnim snt piesele casei pe care noi o vom construi,, uneltele care ne vor ajuta sa oferim un aspect atat in interior cat si in exterior. In antichitate oamenii credeau in vise, au cladit imperii, imperii pe care noi azi le-am uitat, ignorat, alungat , arunact cat mai departe. Oamenii nu aveau unelte dar si le-au facut din cele mai mici piese pana ce acele piese au devenit mari si utile. , construind un intreg imperiu. Noi am construit un imperiu al nelinsitii. Pe mas ce atrrecut timpul am evoluat si o data cu evolutia ne-am pierdut in noile tehnologii. Constatin Noica spune:suntem niste zei prosti., niste zei nemuritori care si-au uitat destinul". Destinul nost4u este sa construim, sa cladim cu mainile , cu mintea si cu sufletul idei care devin realitate. Emotiile , iubirea, ochii, sunt imaginea noastra a ceea ce vom fi maine , azi, si in viitor.

SUNT UNIC DOAR IN PREZENTA LUI DUMNEZEU IAR CEEA CE MA FACE PUTERNIC E NEMERNICIA CELUI RAU.

Identitate

Ma intrebam; cine sunt? Oricat de mult priveam aceleasi oglinzi, aceiasi trecatori obositi, nu ma vedeam pe mine.
Cutam sa imi gasesc numele scris pe coaja unui copac, dar fiecare pas pe care il faceam ma tragea cu o forta nebuna in jos. Am cercetat cu prvirea fiecare colt al sufletului, strazile ardeau in toropeala verii dar sufletul tremura inchis in mania iernii.. Cutam sa fim mai buni, suntem flamnzi dupa iubire, nebuni cand vine vorba sa luptam cu soarta, indiferenti in fata lui Dumnezeu. . Negam din placere, negam pt ca asta ne ne dezlega de siragul de lanturi pe care il avem. Placerea cea mai mare este atunci cand il transformam pe dumnezeu in idol. Ne ratacim, ne pierdem prin cuvnite aruncate, prin imagini controversate, ne pierem ultima farama din ceea ce suntem NOI.
Ti-ai pierdut identitatea doar atunci cand ai arunact cu pietre in destinul tau.

Imi cer scuze pt literele lipsa sau pt cele adaugate in plus, vad ca am o prob cu doamna tastatura,

DESPRE INGERI

Ingerii, un subiect pe care as vrea sa il abordez mai des, cu mai multa usurinta. Probabil ca acum este ocazia, probabil ca abia acum am intalnit un inger. Nu credeam ca in micul nostru univers, in spatiul pe care il numim pamant intalnim acele fiinte care se imbraca in costum de oameni.Acele fiinte sunt ingeri, desi sunt doar la 2 pasi distanta de noi ne vegheaza, ne apar in vise, ne soptesc ca trebuie sa fim noi. Cand eram mica am visat un inger, nu avea arip[i, dar privirea lui era numai lumina, acel inger m-a luat de mana si trupul meu a inceput sa pluteasac sa simta caldura mainilor lui. Ingerul mi-a soptit:"totul va fi bine!"Timpul atrecut si odata cu timpul ingerul a disparut , s-a pierdut intr-o ceata enorma a sufletului meu. Atunci viata mea trecea prin infern, am pierdut cuvantul lui dDumnezeu, am pierdut notiunea de speranta, de credinta in El si in fortele proprii. Desi este greu de cerzut am incercat sa imi caut ingerul in vis, il strigam, il cautam in mine, in oamenii pe care ii cunoa=steam dar nu faceam deact sa ma pierd pe mine. Sa imi pierd incredrea si mai mult, sa ma ascund in spatele cuvintelor, in spatele usilor, ma pierdeam atata de mult incat mi-am cladit un ZID. Acel zid imi spuneam ma protejeaza de rau, icoanele ma ajutau si mai mult sa imi cladesc zidul, ele erau caramizile pe care le adunam cu atata sarguinta.
Imprejurarile m-au adus aici, am invata sa lupt, sa imi ofer o sansa, sa cred ca pot face ceva, ca pot construi, cladi o locuinta a sufletului meu. Si am reusit, dar pana acum cateva saptamani ceea ce traiam era doar speranta si acum speranta a prins aripi. Am intalnit un inger, un inger care a spart intunericul prin care treceam, un inger cu chip de om, cu maini de foc, un inger trimis de DUMNEZEU.
De multe ori cand vorbim despre ingeri ne imaginam ca sunt frumosi, ca au aripi mari si albe, niciodata nu gandim ca ingerii sunt exact ca si noi. Fiinte trimise de Dumnezeu pt a ne aduce un zambet atunci cand pierdem pe cineva drag, atunci cand simtim ca spatiul este mult prea mic, atunci cand aerul nu este de ajuns pt a trai, atunci cand refuzam sa ne deschidem, atunci cand suntem loviti cu pietre. Ingeri stiu exact cand este momentul potrivit sa apara, ei nu te judeca ci iti spun sa ai mai mult curaj, sa lupti pt ca armele tale sunt tari, sa crezi pt ca fara El nu poti simti, cunoaste sau vedea pamantul pe care calca pasii tai, sa vezi raul si sa il transformi in bine, sa zidesti cu sufletul ce nu poti zidi cu mainile, sa fi TU, caci esti unic prin creativitate si prin credinta TA!
Ingerul meu este ingerul pe care l-am visat, aripile sale sunt mainile, caci mainile sale imi aduc lumina si ifera sansa de a privi ceea ce este frumos,. Privirea lui ma face sa fiu eu, sa cred ca pot dori mai mult, ca pot lupta fara sa pierd, vocea lui este vocea mea interioara. Este de ajuns sa ii privesc arta si el apare odata, de doua ori, apre fara sa il chem, apre pt ca stie ca am nevoie de el. Pt ca stie , batalia mea a fost sa il gasesc pe EL, sa il cunosc asa cum este si sa il acept in viata mea.
Asadar niciodata sa nu spunem niciodata, caci nici nu stii cand cand va parea un inger in viata ta.

EMOTII

Azi e ziua cea mare voi afla rezultatele examenului pe care l-am dat ieri, sa speram ca va fi bine, ca nu va fi prima mea restanta. Roxana trebuie , este necesar sa aiba mintea deschisa si cat mai luminata ca sa poata invata mult, sa se gandeasca numai si numai la asta.

o inima din cartuse

Atunci cand numele tau nu mai dispare.

Viata iti scoate in cale oameni pe care nu credeai ca vei avea ocazia sa ii cunosti vreodata, tu te temi dar e o teama placuta. Iti tremura sufletul numai cand iti apre in minte doar numele si atunci iti apre chipul lui in minte, serios care te priveste, te saluta, iti zambeste si asteapta raspunsul tau. Nu mi s-a intamplat sa fiu cu capul in nori, sa pronunt acelasi nume la nesfarsit, sa il intorc pe toate partile posibile, sa il desciferz. Incercam sa il descifrez pe el si am ajuns sa ma descifrez pe mine, sa privesc putin in micul dar jucausul meu suflet. Mic pt toate motivele de tristete, de dezamagire, de speranta de iluzie, de franturi aruncate, jucaus pt ca sufletul meu iubeste, traieste jocul ca si cum intreaga lui viata ar depinde de acest lucru. Nu pot sti exact cum sunt eu, cum este sufletelul meu, nu gasesc o explicatie concreta a lucrurilor pe care le fac, a visurilor pe cae le am, a furiei exagerate, dar ma resemnez si caut mai departe. Caut sa vad in altii ce nu pot vedea in mine. Esecul meu a fost renuntarea la vis, renntare la numele meu, la identitatea mea. Am gasit-o azi intr-un copac uitat de timp, un copac care se lupta sa suipravietuiasca vantului naprasnic. Crengile se leganau in pulbere de vise, in cuvintele pe care le rosteau doi indaragostiti in parcul mare din Copou. Speranta mea se zabatea sa ajunga la el, sa il cunoasca, sa vorbeasca cu el, si minunea a parut din senin, ca o vraja, frica m-a trezit m-a zguduit si m-a intrebat: Oare toamna a venit in sufletul tau, ti-a adus emotia frunzelor ce cad? Nu i-am raspuns, am privit-o pt prima data si ... cuvantul a rabufnit, a trosnit ca o furtuna. Nu mi-am pierdut speranta i-am raspuns cu jum de gura, eu visez, el cuprinde imaginea mea si o transforma in CURAJ SI VIATA. Imi este de ajuns sa ii citresc num intr-un ziar si micul meu univers se lupta, se revolta , incearca sa il caute, sa ii spuna VREau sa fiu cu tine. ,VREAU SA TRAIESC ACUM , AICI, SA SIMT, SA CRED , SA VAD SA AUD, SA MA DESCOPAR PE MINE.
Dar nu e nevoie ca cineva anume sa iti arate cine esti, ce vrei, sa auzi, sa vezi, timpul va decide in locul tau, in locul lui, in locul lor. Din acest motiv ste necesar sa nu te intrebi ce bine, ce e rau, de ce e asa nu altfel, ci traieste, bucura-te de darul ce ti-a fost oferit!

O ZI PLINA DE EMOTII

Roxana a ajuns in sf acasa dupa marele si inspaimantatorul examen, emotiile inca nu au trecut vin una dupa alta. Dar marele examen, singurul examen oare cum va fi. Treb sa dovedim ca suntem apti de a nu uri? ca suntem ceea ce credem? Si ce credem, ce credinta avem noi de fapt. E usor sa spui , chiar sa vrei, e usor dar raspunsul niciodata nu il poti afla. Oare de ce? Pt ca ne temem, eu ma tem de ex sa ma apropii mai mult de cineva, frica apare aici tocmai pt ca stiu ca am sa o pierd. Am sa trec aceasta frica in cadrul examenului cel mare, calificativul va fi in functie de gramul de curaj si de vointa pe care il mai posed la aceasta frumoasa ora de amiaza.
Zilele acestea desi stiam ca am examene de dat m-am pierdut, am fost cu capul in nori, am visat la ceva anume, la o mie de posibilitati, la destine unite, la rabufniri, la increderea regasita, la o zi de primavara. Da treb sa recunosc roxana are multe indoieli, e fricoasa, mereu se intreaba daca e bine ce face? Raspunsul , ei bine raspunsul este in ea, treb sa aiba putina sau mai multa rabdare, sa nu ii mai incadreze pe totii oamenii in aceiasi oala, mai usor cu generalizarea.
In fine nu noi alegem destinul daca exista unul, ci el apare o data cu noi, fieacre om pe care il intalnim e un examen, un test care odata si odata treb sa il depasim. Suntem subiectivi pt ca fara subiectivitate am fi prea logigi, prea abstarcti si nu ne-am mai pierde in detalii.Examenul pe care treb sa il infruntam nu e chiar atat de inspaimantator, frica, emotiile, vor fi armele.
E

despre lucrurile marunte

Ultima saptaman a fost ceea mai cenusie din viata mea, suna ca intr-un film prost... Nu am ce face , ei bine in seara aceasta doamnelor si domnilor va voi vorbi despre cateva lucruri marunte, lucruri care pe care nu le observam desi sunt chiar in fata noastra. De multe or ne pierdem echilibrul, zambetul de dimineata, oare zambeste cineva dimineta? Zambeste doar omul care si-a descoperit imaginea despre sine. Rar se gasesc astfel de oameni, de multe ori ne pierdem in lucrurile mari fara sa obs lucrurile minuscule de altfel cele mai importante. Sunt ata de multe momente in care meg pe strada fara sa obs, vad, aud ceea ce conteaza, vocea uniu copil m-a strigat azi, am intors capul si i-am facut o fotografie, imaginea a ramas, ecoul zboara si ajunge la mine in 2 cuv Speranta, Dumnezeu. Speranta pt ca mi se intampla sa ma panichez si atunci apare un om care imi ofera o parte din sufletul lui. Dumnezeu deoarece cuvintele, muzica, isi gasesc loc in inima, mintea, trupul meu. Am uitat sa ce inseamna sa te bucuri de ceva simplu si uite ca aseara mi s-a oferit sansa de a zambi, de a ma bucura pur si simplu de mine, de tinerete de oamenii pe care i-am cunoscut. Ma gandesc de multe ori doar cum sa ajung acasa sa dorm, leneasa, am pierdut atat de multe in ultimul an incat am uitat ce inseamna sa te bucuri de viata. Sa privesti lumea ca si cum ar fi pritena ta cea mai buna, sa uiti de toate prob, grijile, sa iti iei lumea in cap doar pt o zi, sa faci ceea ce nu ai curaj, sa fii curajos doar pt o zi, asa am fost eu aseara, m-am descarcat, am ras mult, am lasat toate complexele deoparte. Sunt o timida incurabila, tocamai din acest motiv mi-a fost greu sa imi fac prieteni, sa fiu eu, dar, uite ca pt fiecare din noi exista o sansa, o mica minune pe care o numim VOINTA.
Vointa a fost una din micile minuni, cele ce vor urma sunt in grija Domnului care asteapta ca eu sa le descopar in mine.

Iubim pt ca avem suflet, constinta, iubim pt ca avem nevoie... Nu suntem unici doar prin iubire suntem unici prin faptul ca suntem noi insine, ca intotdeauna ne intoarcem in cel mai drag loc ACASA. Avem un numitor comun Constinta,. In timp ce scriu ma gandesc la toate intamplarile pe care viata mi le-a scos in cale, nu credeam nicicand ca voi ajunge pana aici, ca voi ajunge pana la faimoasa si inca inocenta varsta de 21 de ani. Ar fi ciudat sa spun ca am iubit pe cineva, ca m-am indragostit pana acum, hormonii sau dorinta de a nu fi singura. Si totusi sunt situatii in care intalnesc oameni de care ma atasez, oamenii la care ma gandesc, oameni pe care dorec sa ii cunosc mai bine. Sunt oamenii pe care ii port cu mine oriunde pasii ma poarta, uneori ii alung dar de cele mai multe ori ma lipesc de ei ca un magnet. Nu stiu cum ar fi daca nu as avea sora pe care o am, fiinta pe care o iubesc atat de mult, fiinta care e alaturi de mine chiar si atunci cand suntem la distanta de cativa kilometri. Suntem aproape, suntem una si aceiasi.
De multe ori imi doream sa fiu cat mai cunoscuta, sa fiu cineva , sa am valoarea mamei, sa nu mai fiu fiica mai mica si neajutorata, dar intamplarile au facut ca parerea mea sa se schimbe, cred ca aici a inceput drumul de initiere. Acest drum , hmmm e un drum in care durerea, lupta nu se mai termina dar care uneori te invata sa zambesti, sa ridici capul, sa alungi postura de umil si sa mergi drept inainte ca un soldat infruntandu-si inamicul. Cu totii suntem mici soldati , dumnezeu este comandantul, si uneori dumnezeu ne trimite arme dar noi uitam sau nici macar nu le folosim, ramanem in pozitia de drepti dar cu capul plecat. Am luptat , stiu lupt. a nu are un inceput concret, ci sfarsit. Marea parte a vietii ne intrbam de ce suntem aici si care e scopl nostru, probabil ca tocmai din aceste intrebari apare ura, obsesia de a controla, de securitate, dar ramanem doar cu incertitudine. A fi un bun crestin inseamna a nu intreba, ci te lasa in mainille celui caare te-a creat. Din pacate suntem oameni cu frica, oameni stresati de nelinisti interioare, oameni, tulburati de reguli, statistici ingrijoratoare, oameni inebuniti de foame, oameni flamanzi de credinta. Stii ca iubesti doar atunci cand l-ai cunoscut pe dumnezeu, caci el e iubire, el e cruzime uneori, cruzime care iti arata ca treb sa nu cedezi. Oricat de multe intrebari am aveea raspunsul il vom sti la sfarsit. Sfarsitul ar treb privit ca p un inceput chair daca ceea ce spun e paradoxal, cu cat renuntam acum cu atat vom pierde atunci, ne vom pierde EUL.Avem capacitatea de a schimba intamplarile care ne distrug, avem constinta, ratiune, glasul inimii, creativitatea care ne face de multe ori stapani pe situatie. Gandurile sunt ideile pe care le vom scrie in cartea vietii, in carnetul de identitate pt viata de apoi,. Noi suntem pata de lumina pe care un ANONIM o indeamna si o ajuta sa se ridice mereu si sa isi duca viata in propriile brate.

vindecare

A trecut o zi, inca o zi si vor mai trece nu stiu cate zile, doar dumnezeu stie, fara ea, catelusa mea, inca mai scriu despre ea.... probabil ca odata cu timpul imi va fi mai usor . Zilele trecute un prieten imi spunea ca ar scrie un ,,tratat de psihologie canina''. Daca ar fi scriu un tratat probabil ca as scrie si despre Mara, despre faptul ca aceste mici dar cu suflet mare mai mare deact la nostru ne invata in fiecare zi sa ne bucuram de viata, sa uitam de toti oamenii uraciosi pe care ii intalnim la scoala, servici, pe strada.
Un catel iti este atat priten cat si un mare ajutor, ajutor pt ca datorita lui inveti sa socializezi, sa aduci in micul tau univers o pata de lumina. Daca as fi catel , as fi un catel micut, cu o codita pufoasa, un catel jucaus, un catel care isi iubeste si se joaca cu stapanul.
Chiar daca pierdem pe cineva drag, este necesar sa nu uitam ca viata are un sfarsit, ca totul are un curs care mai devreme sau mai tarziu va functiona fara noi sau cei pe care ii iubim, pe ansamblu cum spune profesorul meu de socilogie, sa mergem inainte! Desi imi este greu sa fiu optimista acum incerc sa imi amintesc de vorbele celor dragi mie, sa fiu cinstienta ca orice ar fi nu sunt singura, ca toate ranile se vindeca, totul este sa am vointa si sa stiu ca Mara m-a iubit, ne-a iubit pe toti, . Nu o voi uita niciodata, cum poti uita un catel care te priveste cu ochii mari care vorbeste cu tine, care iti spune mama, acum cel ce va citi va spune ca sunt o nebuna! SI CE DACA! In micul nostru univers construim , intalnim, oamnei de care ne atasam, animalute pe care le doptam si transformam in copii, fara ele am uita sa darum, sa fim mai buni, mai omenosi cum se spune. Nu avem puterea de a opri moartea dar avem putrea de a ne bucura de micile bucurii pe care ni le ofera viata mai rar cei drept. Tocmai din acest motiv este necesar sa ne bucuram de fiecare clipa pe care o traim aici, de fiecare persona pe care o cunoastem, de parintii, de copii, si nu in ultimul rand de darul pe care l-am primit VIATA.

Mara

Nu stim cat de norocosi suntem uneori, nu stim sa apreciem ceea ce avem, normal apreciem dupa ce fiinta , omuletul cu urechi lungi si muradre de nori dispare. Ce norocoasa am fost caci am fost iubita de cel mai scump catelus, prieten , copil, multi cei care vor citi imi vor spune: esti nebuna! si da, spun din din toata inima sunt nebuna, daca a fi nebun inseamna sa iubesti catelusiii.
In copilarie ma temeam de caini, erau frica nr 1 si am scapat dea aceasta teama datorita parintilor, ne-au luat primul catel mie si surioarei, a fost copilasul nostru, rasfatatul casei, uite asa roxana scapa de teama de catei, nu mai fugea de teama ci mergea pas la pas cu toti cateii.
Dar povestea mea se refera la Mara, catelusa mea, a trait 11 ani si azi pe 13 ian a murit de cancer, nu mi-am imaginat ca o voi pierde vreodata. Se spune ca uneori cateii ne inteleg ei bine, ea ne intelege pe toti, pe mebmbrii fam, stia ca eu ma joc cu ea, ca sora e mai autoritara, ca mama e cea care o alinta, si tata ca e mai sever, dar daca se intinde si intinde o labuta il inmoaie pe loc. De multe ori vorbeam cu ea, ne jucam, si ea se uita la mine cu ochisorii ca 2 mure si scotea un latrat alintat, latratul : vreau afara!
Un catel te priveste mai mult decat esti, el este pritenul tau chiar daca esti urat, bolnav, corigent la un obiect, nu te judeca dupa haine sau dupa lungimea prostiei grase pe care o ai, un catel te iubeste asa cum sti, pt un catel nu conteaza ce statut ai ci mai degraba ce suflet ai.
Probabil ca va fi cineva care va comenta rautacios si sincer nu imi pasa.
Mara a ajutat-o pe roxana, m-a ajutat pe mine roxana sa zambesc, sa ma bucur de viata, sa ma joc, sa ma bucur de orice zi si da am iubit catelusa asta ca pe o sora mai mica, nimeni nu iti poate lua dragostea pt o fiinta draga,. ,Mara imi este greu sa ii scriu num, sa il pronunt , .... deja mi-e dor de ea.

impreuna suntem un intreg

Pierdeam zile in sir doar ca sa o mai privesc, sa traiesc din imaginea,. Eram un singuratic ... un singutatic care o iubea pe aascuns, ea nu a stiut niciodata. Ma simteam nauc in prezenta ei, agitat cand nu o zaream in statia de tramvai; tramvai, tramvai mi-ai luat prezenta ei. In micul meu univers mi-o imaginam venind sper mine...goala, goala cu trupul si cu sufletul. O voiam doar trup, ea era caldura, nalucirea mintii mele, era zeita iar eu, eu sclavul ei, nu imi treb nimic. Tin minte ziua in care m-a salutat, eram rosu, rosu de emotie, m-am balbait in prezenta ei, mainile si picioarele imi tremurau si nu stiam cum sa ma opresc, ma intreabam: oare ea nu observa? Nu a obs niciodata, nu privirea ei a trecut prin mine asa cum trece un glont tras in aer. Ziua doi, cum sa uit a fost ziua in care eu baiatul cu dioptrii mari am prins curaj si am alergat dupa ea, obosit si cu respiratia grea am scos un sunet care treb sa fie un salut, si ea m-a auzit. S-a intors si ochii nostrii s-au privit, au facut cunostinta, i-am atins mana, nu m-a refuzat, imi venea sa strig sa urlu, dar nu am schitat decat un mic zambet. A trecut mult ceva de atunci si azi ma trezesc langa un trup plapand si copt de timp. Eu o privesc ea imi intoarce privirea si imi spune cu jum de gura; suntem unul si acelasi, impreuna suntem un intreg .

Credinta perena

cum l-am gasit pe dumnezeu

De multe ori ma intrabam:cine este DUMNEZEU? Nu il gasesam nicaieri dar EL m-a gasit pe mine! La 13 ani, multi ne gandim oare cat mai dureaza pana ce ne cheama mama in casa, eu la varsta respectiva ma intrebam de ce l-am pierdut pe dumnezeu. Am fost un copil fanatic, un copil care se inchina in fata icoanelor, un copil care isi simtea sufletul curat la fiecare impartasanie. Cu timpul toate acestea s-au pierdut, l-am pierdut, mai bine spus l-am alungat, mereu mi-am spus ca totul a fost din cauza egoismului meu. Am fost un copil trist si egoist si am ajuns un om matur cu o doza excesiva de inocenta , dar imi place sa visez intr-o zi in care fulgii de zapada nu se mai opresc, in care iti intra sub piele, in ganduri, in vise, si apoi se opresc in plama.
Dumnezeu e copilul care ma priveste cu ochii mari, Dumnezeu e cuvantul si cugetul meu. Nu treb sa ma intreb cine este El ci este necesar sa cred, sa vad , sa aud, sa nu ma mai ascund.

mozart reqiuem

Lectia de curaj

Nu stiu cum , nu stiu de ce uneori apare cate o raza de lumina. O raza care iti spune ca treb sa mai incerci, sa nu renunti chiar daca nu ai chef de invatat acum. Fiecare experienta este o lectie, lectie de viata, de curaj...
Azi mi-am luat inima in dinti si am inavat ca treb sa nu renunt, ca etste necesar sa imi acord o sansa. Si uite, pe la 7 am deschis caietul de socilogie si mi-am acordat inca o sansa. Ce mica si haioasa pare lumea privita dintr-un caiet, norme, staus, rol, functii pe care le indeplinm fara sa stim, legi sociale de care nimeni nu a auzit dar pe care le respecta intr-un fel sau altul. Inconstient sau nu cautam sa fim cineva, cautam sa ajutam chiar daca nimeni nu ne cere acest lucru, cautam sa ne ascundem intr-un loc in care putem fi anonimi. VISELE SUNT ALE OAMENILOR FARA FRICA, ILUZIA ESTE ACELUI CE CREDE. DAR NU ESTE CREZUT!
Cred ca pot fi eu, dar nu sunt, sunt asa cum ma vad altii, ma mint, mint viata pe care o traiesc oamenii carora le vorbesc. Nu sunt cu nimic mai special decat un animal, din contra animalul este unic prin faptul ca lupta ca sa suparvietuiasca pe cand omul astepta sa fie impins de la spate, asteapta sa primeasca,. Cand rezuktatl e negativ, ei bine, omul se infurie, se ascunde intr-un spatu special creat si isi ascute ghearele. Oare pe cine va mai rani azi? Pt om nu conteaza, egoismul si stima de sine mult prea ridicata il imping spre idei care mai de care mai palpitante,una ar fi ; "oare de cine sa imi mai bat eu joc azi?" Noi suntem imaginea societatii de azi, avem reguli impuse, decizii de luat, cuvinte de aruncat, arme pt luptat, imaginatie pt visat, viata pt cuget si luptat.
Scriu mult despre lupta, dar nu scriu despre munitia necesara, probabil ca lupta este a mea, armele visele care vor sa devina realitate,. Sunt doar un mic calator care isi cauta casa, casa este departe, mereu ratacesc dar niciodata nu ma pot opri. Omenii sunt drumul pe care treb sa il urmez, cuvintele sunt armele , uneori putine, alteori parca rupte dintr-o carte de aforisme.
Ce conteaza cel mai mult ? Curajul, caci fara el am renunta mult prea usor, am pleca capul am fi invinsi si este pacat sa ramanem doar cu resemnarea.

GANDURI, GANDURI SI IAR GANDURI

Nu ti-a ss-a intamplat sa ai emotii mari, mari care par sa nu sa se maii termine? Sunt atat de fricoasa uneori.... mai ales cand vine vorba de examene, de cineva nou, de anul care abia a venit., Si imi spun am atatea de facut, nci nu stiu de unde sa incep.Mi-e frica sa daram zidul, mi-e frica nu pot renunta la fumat, la ganduri negative, la imaginatita mea mult prea bogata, stai ca aici nu pot renunta.Imagnatia, cuvintele chiar si atunci cand le intorc pe o parte si pe alta sunt zidul protectiv., barna de protectie Stiu nu voi fi copil la infinit, nu voi intineri, anii imi vor lua inocenta, visele vor ranane dosite undeva in subconstient si poate ca nu imi va mai fi frica de examene.Am sters o gramada de cuv pana acum, am scris gresit, emotii, idei insirate, zapaceala, aglomeratie de ganduri si multe, multe planuri pt 2009.
Sunt putin turmentata, zilele trecute am intalnit o persoana care ma place, ma place asa cum sunt.Dar ma intreb respectiva pers stie cum sunt? Stie ca iubesc oamenii fara sa vreau, stie ca uneori nu ma pot trezi, caci mi-e teama sa ma trezec, sa vad Iasiul plin de ziduri, blocuri, oameni care merg ratacindu-se la fiecare colt de strada? Oare stie el , ca de mult ori neincrederea mea este atat de mare incat ... adun ca sa nu arunc iluzii dupa iluzii? Mare filosof mai sunt si eu nu? Sunt zapacita rau de tot, as vrea sa mai citesc ceva, sa rup tot ce este rau in mine, sa cladesc cu gandul ce nu pot cladi cu mana.

regret , nu regret.... nimic!

Nu regret nimic... Razboiul inca nu s-a terminat, armele sus.... sa mergem inainte, sa zidim sufletul caramida cu caramida.

Fie ca noul an sa va aduca buurie mai multa decat in 2008, noi idei, mai mult optimism, putere de munca si multa sanatate, ca-i mai buna decat toate. LA MULTI ANI!