Ziua cu 4 tigari

Azi a fost ziua fara fum, sau ziua cu 4 tigari, ca sa fiu sigura ca nu voi fuma mi-am luat baterii pt apartul foto, si uite ca pe la pranz bantuiam dupa o tigara. Nimic, nimic, pana cand m-am hotarat sa vin aici sa scriu ceva. Da am avut mult de luptat azi, caci e destul de greu sa renunti la un drog, vorbesc de parca as fi renuntat la cocaina, dar fumez de vreo 5 ani si ceva si e destul de complicat momenrtul. Sincer m-am decis abia ieri ca nu se mai poate, si am mi-am rugat ingerul sa ma ajute, dar aici eu treb sa ma ajut. Caci tine de mine, de vointa mea, deci treb sa ma las singura de fumat, as putea spune ca ma las pt ceva anume, dar nu, ma las pt ca nu se mai poate, criza si organismul meu.
Imi cer mii de scuze pt cei ce vor citi aceasta postare, oricum azi am lasat o parte din trecut voi incerca sa ma bucur de prezent, de faptul ca mi-a fost daruit un inger...

Strigat...............

Sa faram sufletul bucata cu bucata, sa strig, sa adun cu mana trecutul si sa il arunc pe fereastra. Sunt un copil Doamne ce isi cauta cuibul in bratele TALE! Ochii privesc lumea, pasii aluneca usor pe taramul uitarii. Lacrimile se sparg in cuburi de gheata, nu sunt, nu cred, fug dar nu ma ascund de trecutul meu. Idoli Doamne, sunt atat de multi. Oriunde as privi ma pierd, in icoane, in slove picatate intr-o biserica goala. Ridic capul si te vad Doamne, ochii TAI ma privesc, mana cuprinde sufletul spulberat de atatea vise.

Ultima tigara

Vointa Doamne, vointa e in noi dar de ce ne oprim? Ne stabilim punctul de reper, inspiram, expiram si apoi, apoi suntem gata pt o noua zi, o noua incercare. NE urcam pe treptele destinului, cutreieram caile ce ne-au fost interzise candva si ajungem in punctul in care ne cantam viata. Sa cant, cant omule, e dorinta mea cea mai mare, cant de fiecare data cand privesc cerul, cand ochii nu mai vad de oboseala, cand lanturile imi strig fiecare parte a sufletului. Sunt singur doar atunci cand EL nu ma cheama, sunt nebun Doamne, nebun in cuvinte, rational in instincte, visator inainte de toate, eu LA ULTIMA STRIGARE.
Sunt robul tau Doamne, micul calator carui TU I-AI DAT VIATA! Visez ca intr-o zi voi fi mult mai sigur, mai increzator in tot cea ce fac, voi rupe lanturile ce m-au legat atata timp, voi fi liber sa fiu EU. oMENII IMI SPUN SA FIU cumva, sa fiu cum vor ei, sa spun doar lucruri frumoase, dar Eu iubesc lumea Doamne de asta strig catre ei, insir defecte dupa defecte, doar pt ca ii iubesc. Tu mi-ai trims un inger, azi sunt eu, pot renunta la trecutul meu si pot fi Eu. De multe ori ma intreb ce este vointa, de ce pot realiza atat de mult si de ce ma opresc cand vine vorba sa renunt la un singur lucru? Fumatul zidul fumului pierdut. Dar pt ca exista ingeri si anume ingerul meu voi renunta la tot ceea ce imi face rau in special la fumat.

ceva , ceva dar nu stiu ce

Aseara stiam exact ce vreau sa scriu, acum parca gandurile s-au pierdut, s-au ratacit undeva anume, nu stiu cum sau de ce... Ok, nu treb sa ne intrebam de ce, cum si cat,ci sa fim noi imp oamneilor,,mari"si rai, ideilor negative, sa iubim pe cei ce ne omoara caci ei ne dau viata.
Par putin filantrop stiu, dar de ce sa ma infurii cand pot fi calm si stapan pe orice situatie?

SA fim noi insine

Sa nu fie teama de ceea ce suntem, sa traim azi ca si cum ar fi ultima zi petrecuta in acest spatiu pe care il numim pamant. Suntem creatorii destinului nostru. ne pierdem zilele ratacind pe drumuri pietroase dar mereu exista un punct de reper, un spatiu in care ne regasim intotdeauna ACASA. Sa traim chiar si atunci cand durerea este mult mai mare decat noi, sa strangem toate amintirile si sa ne bucuram de ceea ce ne ofera prezentul.. Avem nevoie sa simtim, sa iubim, sa ne bucuram de fiecare prieten pe care il avem, de famila pe care o avem, sa fim noi insine indiferent de obstacole, de indiferenta, de negatii.
Nu vreau sa regret, vreau sa fiu EU, simplu si puternic, armele le-am pierdut undeva pe strada sperantei... ieri le-am gasit la ingerul meu. Mi le-a inmanat, debusolat cautam si IL cercetam . M-a fotografiat, cuvintele curgeau siroaie , trupul tremura de emotie, i-am intins mana si am invatat cea mai importanta lectie, sa fiu Eu,. NU conteaza cat am, cum ma privesc ceilalti, cel mai important este sa ma accept asa cum sunt. Defecte am, uneori mai mult decat pot duce, dar ingerul mi-a spus sa nu imi fiie teama, sa cant, sa cant viata si sa lupt, caci asa ma voi descoperi pe mine. Mi-a daruit aparatul lui de fotografiat, prima poza nu era asa cum imi imaginam, nu stiam cum sa tin aparatul dar brusc am obsv un copil care ma privea, un copil care incerca sa prinda un porumbel, atunci mi-am spus este necesar sa incerc, si uite asa a aparut prima mea poza.
Stiu , nu sunt un fotograf, nu sunt nici salvatorul lumii asa cum credeam in frumosii ani de liceu, ci sunt EU Roxana o tanara de 22 de ani care traieste din plin dar, care uneori se rataceste , se ascunde intr-un colt si plange pt ca vrea mai mult de la ea. Am reusit sa fiu eu, cunoscand oameni, punand intrebari, cantand, fotografiind, gresind, iubind, cercetand... Azi am avut ocazia de a vedea, de a ma bucura cu adevarat de viata. DE CE? Pt ca , stiu, ne bucuram atat de putin si plangem atat de mult incat uneori mai ales intr-o zi friguroasa si cenusie cum a fost azi ne afundam in probleme, obsv doar ceea ce este negativ. Dar nu obs ca suntem sanatosi, ca Dumnezeu nu ne lasa ci ne pasuieste mai mult decat meritam, ca avem 2 maini, 2 picioare, imaginatie, ratiune, taria de iubi, bucuria de a fi iubiti. Ne facem rau probabil pt a simti, Emil Cioran spunea, ca uneori avem nevoie de boala pt a simti ca traiam, de multe ori asa este. Incapabili sa mai simtim, ne cufundam in durere. Nu imprejurarea este de vina ci NOI. Avem ratiune dar de ce nu o folosim cand trebuie, de ce ne pierdem pe un drum necunoscut?
Ma vedeam pe mine in ceilalti,, azi ma vad asa cum sunt poate datorita ingerului meu, acesta este doar inceputul dar nu imi este teama de ceea ce voi vedea maine, poimanie sau in viitor. Aceiasi roxana sunt dar cu mai mult curaj si incredere in fortele proprii.

ceva ce vine din interior

Cuvintele pier...oamenii se ratacesc...zambind
Oricat as cauta ferestrele sunt inchise.
Am uitat visul care odata ma facea copil
Nu sunt singur...
Cu cat ma privesc mai mult cu atat ma ratacesc Doamne!
Sunt un muritor de rand, un mic om care isi cauta destinul.
Sa cred, sa aud, sa vad, nu e un fapt ci taria de a fi OM!

Ruga catre TINE DOAMNE!

A trecut ceva timp decand nu te-am mai vazut... Eram singur si priveam cum doua raze se joaca una cu alta, am deschis o carte. Nimic care sa imi atraga atentia la prima pagina, apoi intorc pagia si imi apre poza TA. Am tremurat putin treb sa recunosc, dar Doamne ce vrei sa imi spui? Ce vrei sa caut? Uneori ma pierd si recunosc sunt un las Doamne, ma inchin la cine nu trebuie, cant cantece , ma ratacesc caut sa fiu trup si suflet Tie Doamne. Dar e drept uitam ce inseamna sa iubesti, ce inseamna sa te rogi, CE INSEAMNA A SIMTI. Am adormit si visul nu mi-a mai aprut , m-am trezit speriat, credeam ca TE-AM pierdut si uite ca azi TE gasesc aici in inima mea, cuvantul tau ma linisteste si imi da curajul sa incerc sa ma trezesc. Uneori visez prea mult, cant viata Doamne, fotografiez oamenii pe care as vrea sa ii cunosc ... dar am ajuns in acest mod sa ma cunosc pe MINE. Sunt doar un om, un mic om care isi cauta destinul in frunze, in copii care vor sa fie adulti, in mama si tatal pe care nmu i-am avut, in miile de cuvinte pe care le rostesc intelptii, in cuvantarea ce m-a adus aici, acum. Nu cred in idoli, in cantece, in renuntare, uni spun sa renunt la mine Doamne, dar cum pot face asta cand Tu imi spui; fii tu! Sunt eu cel care it vorbeste, cel care care te roaga sa ma ierti pt ceea ce am fost cndva. Imi aduc aminte copil fiiind simteam rugaciunea altfel, eram un suflet pur, azi ma lupt cu mine, ma indoiesc de ceea ce sunt, imi pun intrebari dar raspunsul intarzie sa apara. Viata ESTE un lung sir de certitudini si intrebari, ne oprim numai atunci cand sufletul se trezeste din reverie. Suntem inamici cand vine vorba a crede, luptatori cand suntem fata in fata cu noi insine. E de ajuns sa ne privim , sa ne cercetam macar o parte a sufletului si sa nu ne intrebam, sa lasam pursi simlpu ca raspunsul sa vina de la sine.
Doamne sunt un simplu muritor, un muritor care TE cauta in ramurile fiecarui copac, in muzica lui Bach, in cartile lui Cioran, dar Doamne sunt un murtor care te-a gasit aici in inima lui, in coltul acesta mic care palpaie de fiecare data cand vine dimineata, ecoul sunt eu , MUZICA TU ESTI! Cuvintele sunt toate cartile pe care tu le scrii in fiecare zi a vietii noastre, ochii Doamne ochii sunt poarta spre destin si suflet.

A fi sau a nu fi hotarat?

Nu stiu cum dar in ultimile zile, sapatamani mai bine spus m-am gandit la o infinitate de lucruri dar numai unul singur ma bantuie azi , maine si cred ca si in viitor, arta de a vorbi prin intermediul luminii. Ok suna bine pana aici dar sunt atat de multe lucrururi pe care este necesar , sa le realizez. Unul ar fi, lucrul cu oamenii, e dificil caci simt ca aici intervine alegerea, dar daca este sa fiu optimista le pot face pe amundoua, putina organizare si totul va fi bine. Totul este relativ, nu stim ce va fi peste o ora, maine sau in viitor. stim doar ca in fiecare dimineata suna alarma care striga: treb sa ajungi la serviciu, la facultate, abia cand mori vei dormi si tu.
Intotdeauna mi-am facut griji ca nu voi putea face tot ce imi realizez intr-o zi anume probabil ca din acest motiv fac mai mult decat imi propun, ca sa vezi unde te duce teama de esec, de a-i dezamagi pe altii. Inca nu stiu exact ce voi face, stiu doar atat : Este si maine o zi.
De ce ne oprim? Pt ca daca nu ne-am opri ne-am gasi mult prea usor si am fi nevoiti sa cedam. Probabil ca nu ne oprim nici atunci cand murim, cred ca abia atunci incepe marele proces. Vinovatii fara vina au uitat sa isi apere cuvantul, drepturile revin celor care onoarea le-a murit. Cu cat ne afundam in proprile ganduri cuvintele se pierd intr-un sirag de margele. Este de ajuns sa stim ca cineva ne vegheaza, ne cearta, se uita cu ochi inttrebatori si ne ofera cheia magica. Desi gresim, purtam in noi dorinta de a ne perfectiona, de a inainta cu un pas, umili in fata LUI, drepti in fata lor zambim, ridicam armele si raspundem la apel.

Gandindu-ma la TINE

M-am trezit de dimineata gandindu-ma la tine, esti ingerul care imi da curajul sa fiu eu, oare cum as putea sa iti multumesc? Cuvintele, ochii care te privesc, zambetul care nu se mai opreste de fiecare data cand iti intalneste prezenta, mainile se ating, timpul se pierde, dar noi ramanem la fel ....... Emotiile sunt puternice, ele sunt lumina care ne prind in aceiasi imagine, noi suntem pers din fotografia pe care copii nostrii o vor privi si o vor deslusi. Sa fim sau sa nu fim? Sa fim ! Sa fim noi insine, sa stim ca a iubi , a simti nu e o joaca ci un joc. Nu exista insa competitie, ci tumult, inttrebari, raspunsuri dar incerte, nesiguranta, devotament, daruire, cuvant, intimitate.
"Iubirea este o forma de comunicare si de intimitate" EM CIORAN.
In prezenta ta, am deschis" cartea vietii', am descoperit"cuvantul care zideste" am intalnit o mica fata ce voia sa lupte dar nu avea arme. Probabil ca TU i-ai daruit prin cuvant toate armele de care avea nevoie, nu stia cum sa iti multumeasca si s-a gandit sa scrie sa foloseasca cuvantul ''in toate formele lui de exprimare".
E ciudat sa spui in fata lumii: cred in ingeri! Dar eu voi spune rar si raspiact: Cred in ingeri!
Gandul , gandul nu se poate opri decat la tine, ma ridc, rostesc cuvantul si invat sa fiu EU, nu imi este teama sa lupt, curajul l-am primit de la tine ingerul meu.

Idei noi. Oameni si fotografii

ganduri adunate

Uimiti de ceea ce suntem ne intoarcem la DUMNEZEU, UMILI, cu pasul apasat dar nesigur. Nu stim niciodata cine suntem, ce putem fi, ce putem realiza azi sau maine, stim doar ca treb sa luptam,. CA DIMINEATA e o lupta continuua, ca ochii vad doar ce vor, ca oamenii sunt doar niste animale.Dar printre aceste animalute inatlnim uneori, rar ce-i drept suflete prigonite din rai. Cautam sa fim si noi ca ei, lasam instinctele pt o secunda si ne oprim, tentatia , ispita este mult prea mare, cautam sa fim ca ei. Imi amintesc fiecare expresie, fiecare zambet, traiam doar ca sa fiu ca ei, am ajuns sa fiu EU. E greu, frustrant sa fiu eu, gresesc mult, ma pun in situatii ciudate dar finalul nu exista... Nu pot fi ca tine, ca ceilalti, ci pot invata , perfectiona, pot vorbi cu dumnezeu, cu oamenii pe care ii intalnesc, sunt ceea ce sunt .Existenta noastra nu e nimic altceva decat credinta, oricat am neg, razbuna, tipa de frustrare ne vom intoarcem mereu la unicul CREATOR. Nimeni nu ne sppune sau arta ce avem de facut sau de ce suntem aici, ce scop treb sa uramarim, destinul nu il poti cauta dar il poti schimba. Asadar schimbam fara sa fim constienti de acest lucru, schimbam pt ca asta ne face fericiti, mai increzatori doar in fata lumiii dar nu si a noastra, sa cantam fratilor, sa luptam pana ajungem la sange, sa deslusim impreuna taina noastra prin flacari si credinta.

Despre viziuni si alte vise

Oare ce viziune avea roxana la 17 ani? Ihm e greu de spus, cu siguranta roxana nu avea incredere in fortele proprii, visa sa ajunga cineva, sa fie iubita de toti. Ei si roxana a ajuns sa fie altceva... Dar iata cum gandea roxana pe atunci.
Fiecare lucru pe care il facea ii dadea curajul sa zambeasca din nou. Nu mai spera in vise ci intr-un nou inceput. Incepuse sa scrie, .......... Descoperise mitul iubirii intr-o pagina uitata de timp si se trezi cu acelasi vis. Azi nu mai cauta fericirea intr-un colt ascuns, uitase de gandul de aseara si porni la drum. Acest drum avea sa sa o conduca acolo unde lumina vegheaza peste sufletele pacatosilor. Nu mai conta nimic....Singura speranta pe care o mai avea era sa moara. Primul cuvant care i-a trecut in minte a fost, LASITATE.
Deschise ochii si totul in jurul ei inflorise, era cald, o zi de primavara, zambi, ridica capul, privi si porni la drum......................

non, non je ne regrete rien!

Nu , nu regret nimic, la capatul fiecarui drum se afla un raspuns, ma despart de trecutul meu, las ca toate amintirile negre, ideile negative sa dispara. Am sa fiu un om nou, o noua caramida in casa pe care o voi zidi. Azi voi lasa in urma lacrimile ce m-au ridicat, voi cuprinde prezentul cat si viitorul. Sa fim egali in gandire si in destin, sa iubim fiecare zi, sa cladim cuibul zilelor nastre. Micile placeri dispar, se pier in ceata, iubirea ramane, oamenii vin si pleaca dar prietenii raman orice ar fi. O mare iubire nu e o enigma ci trectul si prezentul tau, ochii vad, inima asculta.
Canta, danseaza, scena e a ta si a mea, suntem egali, unici, imperfecti, copii in universul LUI.

Sa credem in noi

Uneori ne gasim increderea chiar in oamenii care ne rad in fata. Suntem ca niste copii intr-o lume de adulti, nu putem fi noi daca nu invigem frica de esec. Mi se intampla uneori sa ma las descurajata de parerea celorlalti, dar uite ca nu conteaza, este important doar ce vad eu, cum ma vad eu, restul vine de la sine. Conteaza mult imaginea pe care o am despre mine, caci daca eu ma vad inutil si ceilalti ma vor vedea la fel.
Imi aduc aminte ca acum multi ani imi spuneam ca nu sunt buna de nimic, si desi visam sa fiu un mare orator, visam sa ajung si eu ca Mircea Eliade sa am mansarda plina de carti,. Azi mansarda nu este plina ci asteapta cartile in cuibul ei, nu sunt nici Eliade sau Cioran ci sunt Roxana o tanara femeie care incearca sa scape de indoieli, iluzii, temeri, care il cauta pe Dumnezeu desi stie ca EL o priveste si o asculta de fiecare data. Este necesar sa incercam totul, sa nu lasam nimic SA NE SCAPE CACI VOM REGRETA! Sa fim sa nu pretindem, sa construim din universul acesta mic un univrers doar al nostru care sa cuprinda tot ceea ce vrem sa realizam, sa fim pur si simplu noi insine puternici si lipsiti de inhibitii , sa incercam sa apasam butonul magic .

Aleg sau nu aleg? nici una nici alta

De multe ori suntem nevoiti sa alegem, sa cautam cu privirea si cu inima ce e mai bine pt noi. Insa nu putem sti cu certitudine ca alegerea pe care am facut-o este cea mai buna. Este greu sa alegi intre 2 obiecte care iti plac foarte mult, este si mai greu sa alegi urmatoarea strada pe care pasii tai vor alerga. Suntem nevoiti sa alegem doar un singur drum, de multe ori zapaciti ne pierdem in visare si alegem exact cea ce nu trebuie. Viata isi arata de fiecare data coltii mari isi intinde ramurile din care noi culegem rodul urii, al fericirii, iubirii, nasterii din nou. Insa viata nu ne spune ce sa alegem, ce e mai rentabil pt noi, ci ne baga in fata ca pe niste soldatei, ne ofera arme uneori prea mutine sau inutile pt lupta pe care o purtam cu noi si ceilalti. Cortina se ridica si este necesar sa inaintam, sa intampinam piesa cu stoicism, noi suntem actorii in aceata lume a indoielii, a iluziilor care vin si pleaca, a ideilor zgomotoase, a unei singure alegeri. Spectacolul nu se termina niciodata ci doar actorii dispar, scena isi alege urmatorii candidati ,rolurile s-au impartit alegerile au ramas.

Cautare

Cautam sa fim apreciati, iubiti pana la ultima picatura, cautam totul dar nu facem nimic. Adunam in noi ramasitele altor oameni, deliram pt ca asta ne mentine pulsul viu. Adorm dar zgomotul unui tren care se aude in departare ma trezeste, ma arunc in fata sinei si devin una cu pamantul. Sunt smuls din trupul meu, gasesc doar ecoul zilei de ieri, imaginea mamei care se ma priveste cu ochii insangerati, tatal care pufaie incontinuu aceaiasi tigara, ma pierd in casa mortilor....
Ingerii canta, copilul asculta , simte ritmul, sunetele il imbata si il ridica la cer, nimeni dar nimeni nu il poate aduce la sol, nu ii mai ramane decat sa isi ridice mainile si sa il primeasca pe Dumnezeu in sufletul sau.

Sunt un copil al lumii

Pierdut in vise ma intorc acasa. Ma intorc pe alea copilariei unde mama ma asteapta cu un cos de fructe, unde tata isi lustruieste uneltele noii zidiri. Sunt un vistor, sunt copil iar lumea este oglinda libertatii mele. Toate zilele mele s-au invartit in jurul a mii de ganduri, idei pe care voiam sa le pun in aplicare, care ma faceau sa ma gasesc pe mine in copacii, cladirile pe care le pozam,,, au ramas doar resturile. Degetele ating roua diminetii si o lasa apoi sa cada in mocirla, ochii obosesc privind splendoarea diminetii, buzele rostesc ceea ce nu pot auzi . Uneori e deajuns sa ma aplec si sa strang o bucata de hartie, o rasucesc, o intorc pe toate partile pana ce imi iese o corabie. O mica corabie care ma duce inapoi pe acel taram in care la 15 ani am descoperit dragostea. Unde e dragostea domnule ma intreaba acum profesorul meu de engleza, recunosc i-am raspuns, dragostea nu o pot vedea sau auzi dar o pot simti. O pot simti cand privesc o mica fata, cand degetele mele coboara usor pe pieptul ei, cand buzele mele intalnesc buzele ei, cand cuvintele mele roiesc in jurul ei. Nu pot atinge absolutul dar pot zidi drumul care sa ma conduca spre el.