Vanatori in lumea de ieri

Nu am avut ocazia sa ne intrebam cine suntem, daca am face-o ne-am i ne-am inspaimanta. Si totusi cautam... nu avem puteri paranormale dar intuim, cercetam in altii doar ca sa ajungem la noi.Am cautat enigmele trecutului dar viitorul ne-a acaparat, ne-a transformat in ceea ce suntem azi, vanatorii in lumea de ieri.

FARA TITLU

De mult ori ma intorceam acasa singur. Nu vedeam deact ploaia, frigul nu mai inceta sa dispara desi eram la jum lui martie, lumea se invartea in jurul meu dar eu, Eu nu eram in centrul ei, trebuia sa ma opresc atunci si sa privesc cel mai mic lucru, cel mai inutil dar ata de imopratnt incat ne face sa ne trezim in fiecare dimineata. Eram un inger cazut , aripile ma dureau atat de tare incat...incat nu ai puteam respira, mama striga, vino acsa caci de astept de ata de mult timp, dar nu vedam decat o fantomna, o iluzie a destinului meu.

GANDURILE SI CUVINTELE

Se intampla sa ma gandesc la ce voi scrie, ei bine aseara, eram in momentele de creatie, de fapt asa sunt de nu stiu cati ani.... Nu aveam nici pix nici hartie, si azi tot cu gandul acesta m-am trezit, sa scriu, dar uite ca mi-am pierdut inspiratia. Uneori adunam in sufllet toate gandurile pe care am vrea sa ni le insusim, dar, se pierd... Cuvintele curg mai usor atunci cand suntem singuri... singuratatea uniu om se masoara in functie de gandurile pe care le-a acumulat pe parcursul unei vieti. Nu traim nici o clipa fara a visa, visele ne leaga de ceilalti, de toate enigmle pe care am incercat sa le descoperim. Nu e usor sa fii Tu, e foarte usor sa fii omul perfect, ceea ce asteapta altii de la tine, si e mai usor sa te ascunzi in spatele a ceea ce esti tu cu adevarat, omul complexat, descurajat, satul de viata, de banii care vin si se tot duc, de intamplarile de la metrou cand incerci nebun sa iti cauti locul.....

Cum sa fim frumosi

Suntem oamneni sau animale sociale? O intrebare la care ar trebui sa raspunda marea majoritate. Suntem impartiti in porci, maimute, vacute palcute dar increzute si...him putini oameni. Ceea ce ne deosebeste de animale e ratiunea, dar si maimutele au invata sa faca calcule, s-a mai dus o teorie, o parte, putem fi oameni daca vrem dar e mai dificil pt ca instinctele sunt mai mari si avem tendinta de a cerceta produsul, de-al imbunatati. Sunt naivii care cred in visulete care mai de care dar EU sunt acel naiv, recunosc de multe ori gandesc prea mult, exagerez cu ideile, cu visele si astfel devin dezorientat. Nu stiu ce e normalul nu am o definitie, stiu doar ca exista o limita si uneori cand ne spunem rugaciunea inainte culcare ne observam pe noi in detaliu. Nasul parca e prea mare, ochii cam bulbucati, picioarele cam strambe, sufletul tremura, rade pe ascuns de prostia noastra. Strigam raspicat si tare, aici pt cei ortodocsi: Cred in Dumnezeu si parintele mi-a spus sa nu injur azi, dar uite ce FUNND MARE ARE FATA AIA SAU BAIATUL ALA!''
Din pacate judecam o persoana dupa aspectul fizic pe urma ii observam adevarata frumusete, nu e drept dar nu am fost invatati cum sa fim FRUMOSI, .Daca ne privim atent dincolo de un nas mai mare, de 2 ochi caprui domnule si nu albastrii, observam finetea sufletului. Sa imbatranim frumos , sa fim urati pt ca nu suntem perfecti cum spun marele turme, desigur ne referim strict la Romania, sau S.U.A. Pe langa faptul ca suntem un popor care si-auitat destinul suntem si urati, atat de urati incat ne folosim de etichete care mai de care pt a fi respectati, ar fi mai usor sa citim o carte caci asa ajungem mai usor la suflet.
As fi ipocrit sa spun ca nu apreciez frumusetea exterioara, dar am nevoie de mai mult, si decat sa fiu frumos in exterior dar urat in interior mai bine aleg varianta 2. Noi romanii ne infatisam drept biruitori cand de fpt suntem un popor de barbari, de comunisti in masa, snobi, rasisti, ne legam de rromi dar le ascultam muzica, ii promovam la televizor, in loc sa traim ne uitam pe postul acasa la inima de tigan'', ca sa vezi cat de superficiali suntem. Nu vorbim de trecut, ar fi prea dureros am descoperi cat de mici suntem de fapt, cat de lasi, ca de sute de ani ne-am batut ca.... pt URATENIE! SUNTEM UN POPOR CRUD, UN POPOR URAT , libertatea de exprimare s- a pierdut dar abia asteapta sa iasa la iveala.
Putem fi frumosi, nu e greu dar trebuie vointa si putina incredere, restul va veni de la sine

Nesiguranta si stima de sine.............

De multe ori cand eram mic imi cream un spatiu doar al meu, o casa unde puteam fi eu cu mine .Nu credeam in ura, in rautate, dar, cu timpul usa casei s-a deschis si oamenii au intrat. Eram debusolat dar visator, asteptam ca oamenii sa imi dea speranta, ca pot fi cineva, ca eu voi fi acela care va construi zidul dreptatii. Nu a fost asa, oamenii care intrau in casa mea, ma faceau mai nesigur si mai trist, curand descoperisem un cod secret, sa tac si sa indur. Copilaria trecuse, anii adolescentei, ce sa zic? m-au distrus intr-un fel, iar in alt fel mi-au deschis ochii, m-a ajutat sa fiu salvatorul de azi. Dar ce salvator, caci in urma cu o sapt salvatorul s-a ratacit, a uitat ce a invatat in primul an de facultate, si uite ca legile sunt multe; le respect fara sa stiu, sunt conformist doar in cuvinte in practica mai greu. Nu cred in tehnica cuvintelor ci in spiritualitatea lor. Zideam povesti, cautam sa fiu eu acel care sa salveze lumea, pana ce intr-o zi cineva mi-a spus ca sunt un om rau, ca urmaresc ceva, a fost ca o spada infipta in inima, imi spuneam cum eu, barbatul care salveaza sa fur, sa doresc sa ranesc? Pe masura ce minutele se scurgeau in creierasul meu se dadea semnalul de alarma, ce urmaresc eu X: Pai eu, X urmaresc sa cunosc lumea mai mult, sa iubesc cu sufletul tot cee ce ma inconjoara, sa fiu eu punctul de sprijin al oamenilor slabi, defect de meserie, cum va spuneam eram salvatorul, cel putin in anii de liceu. Dar toate gandurile si intrebarile cadeau ca o furtuna pana ce m-au doborat, incepeam sa ma identific cu toate rautatile pe care as putea sa le fac, cu toaate ranile pe care le-as putea provoca, dar pe strada in drum spre marea academie a venit intrebarea:'' Ce fac cu viata mea Doamne?" Mi se facuse o frica asa cum nu am mai simtit pana atunci, eu Domnul X care in urma cu un an stia ca vrea sa fie marele salvator, se indoia, se temea ca se va poticni din cauza a 2 presupuneri si salvarea nu era decat un somn bun si adanc mi-am spus. Ajuns acasa patul imi facea ochi dulci, dar ce a urmat? Vise si o teamam mai mare, un gol pe care nu il ai simtisem de ani buni, caderea... Multi se vindeca recurcand la rugaciune, eu domnul X m-am dus la biserica si am inceput sa fotografiez detaliile vietii mele pana in acel moment. Ce a iesit la developare? Faptul ca ne ratacim doar atunci cand avem de ales, ca suntem nesiguri din cauza fricii de a pierde, din cauza esecurilor, din cauza incertitudinii, niciodata nu stii exact cine esti sau cine vei fi peste un minut sau 2... Developarea continua sa curga, eram un baiat de 22 de ani care niciodata nu crezuse in el, tocmai din acest moment citea cartile care ii cadeau in maina, invata pana la epuizare, se scula dimineata si punea ziua la cale, cauta sa salveze oamenii caci asa se salva pe el, uita de anii in care fugea de Dumnezeu si oameni. Toate detaliile, pozele veneau gramada si am inceput sa strig in fata bisericii ca un nebun, am cazut pe jos, si m-am murdarit tot de noroi, un domn mai batran m-a vazut si a venit sa ma ajute, m-a ridicat de pe jos si se uita direct in ochii mei.:'' Ce e cu tine mai baiete"? ma intrebase nenea cu privirea mustratoare, eu ca de obicei drept raspuns nu i-am putut oferi decat un nu mai umil. aM INTRAT IN BISERICA CU NENEA SI INCEPUSE SA IMI ARATE O CARTE MAI VECHE, mai imi spuneam am dat de naiba , imi doream sa fumez mult, dar cand sa ma uit mai bine vad un scris mare de tipar:". X aici de fata si-a pierdut sufletul pe hol," care hol imi spuneam, usa bisericii s-a inchis, domnul cel micut si pricajit se inlatase, vocea incepuse sa citeasaca din carte, se facuse lumina, ferestrele bisericii dadeau spre cer, un cer pe care nu il mai cunoscusem pana atunci, am inceput sa plang... Dar nu mai eram disperat, nu mai simteam golul, parca eram din nou copil, imi doream sa ma joc, sa ies afara si sa fiu cu ceilalti copii, ah si brusc sufletul meu nu mai era pe hol, acum stiam ce era holul. Anii pe care ii pierdusdem incercand sa il decopar pe EL in iconane, anii in care am dezamagit-o pe mama, anii in care fugeam de MINE! Salvatorul meu, mi-a spus sa inchid ochii si sa ii deschid brusc, am facut asa, cand sa fac pasul , m-am trezit in fata facultatii eram asteptat la examen, domnul din biserica avea sa fie examinatorul meu. Nota nu o stiu nici azi, dar stiu ca fiecare zi e un test, un test pe care uneori il pierdem din cauza lipsei de stima, din cauza nesigurantei, dar stiu:, Atunci cand ma voi simti nesigur, dezamagit sau obosit de lumea in care traiesc voi cauta examinatorul iar El imi va arata in ce situatie sunt.

Lacrimi

As ascunde lacrimile...in suflet...
Ele nu au vrut sa fuga, ci au ramas
azi pe obrazul mamei care isi chema copilul.

Jocul imaginatiei

As canta iubirea, ah as canta si norii care ma trezesc in fiecare dimineata, cand sarut mica palma cuprind intrgul univers, aici in inima. Florile nu sunt de ajuns pt tine iubita mea, privirea urca si coboara dar sufletul imi ramne mereu atasat de tine inimioara mea. Sunt romantic, un romantic care asculta muzica lui edith piaf si ah iubito LA VIE EN ROSE, cand privirile noastre se intalnesc in metruou, pe strada, in piata unde cumperi aceleasi flori, him si ma intreb de ce? Dar intrebarile draga mea nu isi au rostul cum spunea un mare intelept, ei bine inteleptul era tatal meu. Da fiecare baiat ajuns barbat isi asculta tatal mai devreme sau mai tarziu, e trist caci atunci cand eram mic nu vorbeam cu el, eram mai timid, dar azi barbat in toat firea m-am gandit sa iti scriu, ba nu sa iti vorbesc deschis... aH DAR CUVINTELE MI S-AU PIERDUT,! Nu sunt asa cum ai vrea sa fiu, de fapt nu stiu cum ai vrea bca eu sa fiu, nu m-ai vazut dar eu te bvad in fiecare afij pe strada, la masa si nu mai pot inghiti, la servici pe desktop, dar rabdam si lasam ca timpul sa ne faca cunostinata cand o vrea. Ma vie, eh bien ma vie este comme un noir dans cet moment, . Rabdare de as avea oh as mai trai o viata ar spune ulti, dar viata este atat de scurta si uneori ma ratacesc in aceiasi rutina, de multe ori viata e un drum cu dus si intors, ne regasim doar in momentele de criza. Imortant nu este regretul ci faptul ca ai fi putut face ceva, ca ia fi putut incerca. Zilele unui om sunt impartite in negatii si in 2 afirmatii, negam ca sa nu aceptam, daca am accepta ne-am pierde micul univers.

a fi sau a nu fi, a fi ..............................

Si pasarile goneau, muntii se revoltau, copii prindeau aripile cazute... Nu e nimic, spunea batranul , marea se va calma, norii vor plange peste ea, noi vom ramane aceiasi visatori.
Cnd mi-am pierdut credinta eram doar un pusti, cantam si pictam icoane, ma refugiam in umbra marelui Duh. Solitar sunt si azi, stau pe o stanca si privesc valurile cum se sparg unul de altul, ochii nu mai vad decat vidul...
Lumea s-a parbusit in incercarea de af fi mare, in razboaiele pe care le-am dus de atatea secole, inca nu l-au gasit, cuvantul lui a fost inchis intr-o carte uitata de timp si azi daca vrei sa o citesti o vei gasi in raftul din dreapta. Istoria ne-a unit mai mult sau mai putin, ne-am pierdut in crunte razboaie, in umile incercari de a fi noi, in confesiuni desarte, in sfinti umanizati. A fi sau a nu fi? A fi ... A FI CA TINE!

Si ce daca vantul bate
Il voi opri ...daca nu ma va opri el pe mine.
Si ce daca mainile se prindin lanturi
Le voi elibera iubind...
Muntii cu marea si cerul, ma voi intoarce la Tine Ingerul meu

comunismul si credinta

Sa traim bine, traim, traim, dar sa stim cum sa traim. Mereu deschideam ochii doar in fata raului, primeam suturi dupa suturi pana cand astmul si nu numai, mi-a aratat cat de putin timp am,. Nu stiu daca am reusit sa realizez tot ce mi-am propus, o mica parte dar uneori zilele ma doboara, ma inchid in ecoul lor si ajung sa plang, plang omule! Plansul nu m-a ajutat ci greselile pe care le-am facut, suturile primite, injuraturile, comentarile si indiferenta. Suntemm egositi pt ca asta ne protejeaza dar nu ne salveaza de prostie, suntem ignoranti caci comunismul nu a murit, uram pt ca in fiecare din noi arde cenusa trecutului de la 45 incoace... Prostia si ura ne-a adus pe toti in aceiasi oala, copii nostrii au uitat sa mai fie inocenti, i-am lasat acasa si i-am invatat sa fie ca noi, adulti in jungla societatii. Nu mai treb sa mentionez de curentul emo, de mess, de fetele de 10 ani care incearca sa fie domnisoare elegante si ajung sa fumeze in spatele scolii sau sa isi taie venele pt ca este la moda. Sa fim seriosi cati ne gandim la ce conteaza, si mai grav oare stim ce conteaza?
Intotdeauna mi-am spus ca cel mai putin vizibil lucrusor e cel mai imporatant, de multe ori ma gandeam la lucruri marete, la palnuri care imiplicau valori mult prea inalte si am ajuns ca peste ani sa descopar, ca oamenii conteaza, ca nimicul este Totul! ca mangaierea pe care o oferim aproapelui face cat toti banii din lume, ca dragostea nu are cuvinte ci se simte, ca noi suntem atat de mici si ca fara EL nu putem trai. Multi ma vor contrazice dar aici va trebui sa argumentez si sa spun ca Dumnezeu exista in copacii pe care ii privim indiferenti, in reusitele noastre, in esecuri, in flori, in cuvinte, in simtiri, in interior cat si in exterior. Pana ce nu esti lovit nu IL CUNOSTI PE DUMNEZEU, abia atunci cand esti la pamant inseamna ca EL te iubeste. Intotdeauna egoisti cerem mult, atunci cand raspunsul nu apare Il negam, ne revoltam si ajungem iar la El. Biserica a uitat ce inseamna credinta, usile i s-au inchis in dec 89 , azi nu au ramas decat glasurile eroilor cazuti la datorie. Dumeneze nu este stapan, el ne cearta, ne loveste cu tarie si apoi ne coboara pe ultima scara, deja ne sperie, e prea autoritar nu? EU NU MA TEM!
Daca ti-ai gasit credinta in icoane, in matanii in slove pe care nu le intelegi dar le repeti ca papagalul atunci intraba-te unde e credinta? Eu l-am gasit pe EL PRIN rugaciunea libera si prin rugaciunea inimii, nu cred ca un nume ma ajuta in fata LUI, sau ma ridica in ochii lui. Stiu doar ca doctrina ortodoxa sau alta confesiune nu ma apropie de EL, ci ruga libera in camaruta mea, pe strada, in inima si mintea mea. A vorbi cu Dumnezeu inseamna a vorbi cu tine si a-i intelege pe ceilalti. 'cu tine doamne inebunesc si fara tine sunt nebun'', spunea Emil Cioran, ei bine multi spun ca Cioran a fost un ateu pana la capat, TUtea spunea ca CIORAN ESTE CEL MAI MARE CREDINCIOS, . Ei bine cu cat ne revoltam, ii cerem explicatii, il alungam, il pizmuim cu ata credem,, Cioran ca si noi de altfel il cauta pe dumnezeu, se revolta, despica firul in patru, se temea de vid, caci vidul era in sufletulu lui, pana cand la sfarsitul vietii il gasea pe Dumnezeu in Indreptarul patimas. Un personaj pe care il admir este Richard Wrumbrand, multi l-au numit comunist, cei drept a fost dar pana in momentul in care a primit prima biblie, de ce ortodocsii nu predica din biblie? Ei bine din ateu convins Richard Wrumbrannd a devenit pastor si incerca sa salveze sufletele celor cazuti in inchisorile comuniste. Din mica lui bucata de paine isi construise un cod prin care sa ii ajute pe detinuti sa Il cunosaca la randul lor pe Dumnezeu, multi s-au intors la EL, MULTI AU MURIT PT SIMPLU FAPT CA SLUJEAU CUVANTUL LUI! Avem marturii peste tot, dar ocupati ne raportam la bunuri si valori, adica poemni in bani, prosopae, alimente pe care sfintii parinti le vor arunca la animale, cand prin cuvinte ne salvam pe noi si pe cei pe care ii iubim.Comunisti nu vom mai fi in momentul in care invatam sa ca libertatea e in rugaciunea pe care o rostim.

Dar ce zi mohorata,

Azi, ah dar ce zi mohorata, si ploua si ninge, vantul bate atat de tare, pasarile isi ridica aripile doar ca sa le piarda iar si iar... Ridca-te straine si intampina iarna cu stoicism, fugi de ganduri negre si apropie-te de ei, ochii care nu te vad te vor urmari in cele mai mici detalii . Sa plec sau sau sa ramn, sa adun sau sa alung vrajba ce ma inconjoara...
Dar azi, oh dar azi ce zi trista, golul apasa din ce in ce mai tare si nu ma pot ridica la cer, stirgatele se aud din ce in ce in ce mai tare, dar eu, EU, nu pot striga!

S- A FACUT LUMINA

Cum putem sti, ce am putea face ca sa fim mai siguri, sa credem in noi? De multe ori adun caramizile una cate una pana ce construiesc un zid. Eram tanar si ma intrebam cine sunt eu doamne? Cerul nu imi raspundea se ascundea asa cum facea si sufletul meu. Adunam zeci de arpi si incercam sa zbor, uneori chiar reuseam, imi cadeau ochelarii si nu mai vedeam nimic. Nu e vid dincolo de mine Doamne, imi spuneam cu vocea tremuranda, iar El ma facea sa vad . Rasfoind cartea vietii m-am descoperit pe mine, eram chiar eu acel Iov, dar raspunsurile nu veneau si ah cat le asteptam, ciumat cu sufletul IL strigam, El ma privea si ma batea pe spate, eram orb sa Il observ, pana cand El mi-a raspuns. "TREZESTE-TE nu e un vis, distanta este doar in sufletul tau, coboara muntii pe care te-ai inaltat, ridica-ti aripile spre mine copilul meu!'
Dar Doamne, i-am raspuns, lanturile imi sfasie carnea, nu mai pot simti, ochii nu mai vad lumina ce coboara, daca m-ai elibera as atinge cerul as coborai toti muntii si as aprinde flacara. El mi-a intins o mana, o privire si m-am coplesit pe loc, Il simteam langa mine, in inima mea, cuvintele curgeau siroaie ...s-a facut lumina....

un zid, o intrebare, un raspuns

Niciodata sa nu renuntam! Mii de caramizi am adunat in suflet, imi era teama sa fiu Eu. imi doream sa ajung bilolog si sa il alung pe Dumnezeu, ei bine de multe ori reuseam, dar de fiecare data m -am intors la El. Nu stiu daca ceea ce fac e bine sau rau, stiu doar ca la cativa mii de ani lumina se afla El si ma priveste. Alegerile pe care le-am facut, cartile pe care le-am citit, oamenii pe care i-am cunoscut, pasii care au pasit pe strazile uitate de timp, oh dar toate m-au condus la El! Inganam, oftam , ma opream, strigam , plangeam , dar cineva mi-a spus: ''stai fata, fa o poza!' Sincer nu stiam nici cum sa tin marele aparat in mana, mi-e era teama sa nu il scap, ingerul zambea ... mi-a intins o mana . Prima poza, primul cuvant, EU!
Tin minte ca mica fiind visam fotografii, diferite picturi, in toate eram eu , Eu cea care sunt azi. Am renuntat la multe vise, dar niciodata nu m-am gandit ca as putea fotografia, ca as putea vedea in oameni ceea ce ei nu observa. Visul meu cel mare era sa fiu un vestit muzician, sa compun, sa fiu un Bach al Romaniei, de aici s-a nascut pasiunea pt muzica clasica. Prin muzica lui BACH SUNT EU roxana, sunt notele ce compun lumea MEA., dar ascultand recviemurile lui Mozart ma ascund de realitate si IL CAUT PE DUMNEZEU. !
''Sa lupt asta e destinul meu", mi-am spus de mii de ori, dar ma opresc si in loc sa lupt imi pun intrebari, da mi se intampla des sa fiu nesigura, sa caut, si ... am primit in sf raspunsul.
Nu imi este teama ci sunt putin deprimata caci totul se va schimba, caci nu voi mai fi copil, am un drum iar pasii mei il vor urma, zidurile au inceput sa cada, Dumnezeu mi-a oferit o noua sansa.

...........................................................................

Zidurile dormeau, oamenii priveau cum lumea se destrama pe o aripa de nor. Cuvintele, oh dar cuvintele taceau, uitau sa mai mearga, picioarele li se incrucisau, bratele li se incurcau pe roiuri de vise. Copii strigau umbrele din zori, nu voiau sa piarda iluzia unui vis, pietrele se intorceau pe o parte si pe alta, lanturile, oh dar lanturile sfasiau carnea unui scriitor, isi uitase pana acasa. Ochii vedeau doar ce voiau ei sa vada, sufletul zacea inecat in balta, oh strigau ei, unde esti, Tu ziditorule?Lacrimile ti-s amare, zarile ti s-au pierdut in mare, cantecul suna dar Tu nu-l mai auzi, fanfara canta acelasi mars.... SA MERGEM INAINTE!

CINE SUNT

Nu mi s-a intamplat pana acum sa ma apropii atat de mult de cineva, nu mi s-a intamplat sa ma cunosc pe mine. Te sperii putin caci faci lucruri de care credeai ca nu esti capabil sa le faci sau sa le gandesti, . Eu credeam ca nu ma voi maturiza si uite ca am ajuns in fata faptului implinit si ma tem ingrozitor. Este o teama pe care o avem toti. Dar nu e ceva de care simtim nevoia sa fugim ci mai de graba apar intrebarile, atat de multe pana cand ajung sa ne copleseasca. Daca ar fi sa renunt la ceva as renunta la teama, la nesiguranta, la frustrari, la ziduri. Intr-un fel am reusit, dar teama inca mai este, mi-e teama de esec, mi-e teama sa IL pierd, .
Cand eram mica si inocenta rau de tot, credeam ca icoanele ma vor salva, ca sfintii parinti ma vor ghida, ca biserica e lacasul Lui, dar pe parcurs l-am pierdut in camaruta sufletului meu. ATUNCI CRED CA A FOST O PERIOADA DE DECILN, MA RATACISEM.
Atunci cand il pierzi pe Dumnezeu inseamna ca nu a mai ramas nimic din tine. Asa eram acum 6 ani, si nu stiu cum El sau de ce El ma iubeste atat de mult incat mi-a dariut o noua sansa, viata, . Mi se mai intampla sa ma ratacesc sa, plang, sa caut raspunsuri dar stiu ca tot ce caut se afla in mine., in lumea pe care incerc sa o cunosc, in norii pe care ii privesc in dimnetile cenusii, in ochii ingerului meu, in mana pe care mi-o intinde tatal meu.
Daca ar fi sa dau timpul inapoi m-as intoarce in copilarie, si as face tot posibiluil sa ma apropii de tatal meu, sa recuperam tot ce am pierdut, sa ii spun acele 2 cuvinte pe care nu le pot rosti acum. Te iubesc tata! Mie teama sa nu te pierd, as vrea sa ma inveti cum sa fiu eu, cum sa lupt, cum sa DAU piept cu viata. Nu i-am spus niciodata asta, probabil ma teameam ca ma va descoperi, ca va afla ca nu sunt perfecta, ca nu sunt copilul cuminte, ci fata care face o mie de greseli, fata care se pierde, fata care lua note mici la scoala, fata care nu avea nici un prieten, fata care lupta sa ajunga asa cum este acum. Dumnezeu mi-a deschis ochii. In mare parte cel care m-a ajutat sa cunosc lumea prin fotografie este ingerul meu, el este cheia sufletului meu.
Cum as vrea sa fiu?, asa cum sunt acum, nu cred ca am nevoie de o eticheta, nu avem nevoie de etichete mai bine spus ci de putina intelegere, un strop de vointa, lupta si iar lupta dar mai ales avem nevoie sa iubim, sa iertam, dar mai ales sa ne acceptam!

Curaj.....................................................................

pt cei care viseaza, pt acei care cata adevarul nu exista decat un singur raspuns... CURAJUL! Sa cladim impreuna visele ce nw compun realtatea, sa daruim, sa fim, sa traim. Ma intreb? este un sentiment pe care il simt, in gandurile mele am vazut flori uscate, vantul l-am auzit, ma face sa ma intreb... Cand va fi iara ziua? Daca este o sraduta in drumul tau, nu te pierde, ai inca timp sa il gasesti, sa te gasesti, curaj, si vointa

Aceiasi vesnici visatori...

Nimic, imi spune o voce, vid, incerc sa sparg negrul dar cerul s-a inseninat, o pasare si-a ridicat aripile si a zburat mai departe. Privirea e obiectivul meu, pot comunica prin intermediul luminii, cuvintele palesc in fata zidului ce il voi fotografia... Zidul sunt eu, oamenii care isi sorb cafeaua dimineata pe aceiasi banca prafuita dar neuitata de timp, zidul sunt temerile pe care le aveam si care imi fac cu ochiul si acum, eu sunt zidul care asteapta calmul dinaintea furtunii.
Inca un copil asteapta o mama sa vina acasa, un gand, o singura durere, s-a maturizat timpuriu. Inocenta sta ascunsa in sertarul cu secrete, lacatul e intredeschis, , ingana, ofteaza, respira usor , asteapta sa fie decsoperit. Sunt un sfant care is cauta credinta in razboaie, in lupte fara capat, in iluzii, in vise, in realitate, in ochii care vad lumina din spatele negrului intens. Am nevoie sa ma opresti , sa imi intinzi o mana, stai langa mine pana cand soarele va apune, eu sunt un mic batran care locuieste langa mare., Cand eram mic construiam papusi din lut, imi imaginam ca ele sunt oamenii pe care ii voi cunoaste. Dar uite te-am cunoscut pe tine, nu esti de lut, nici de piatra, tu esti cheia sufletului meu. Cand ma voi trezi tu vei fi aici, vom imbatrani impreuna, amintirile ne vor aduce mereu acasa, mereu in acelasi loc pe care il iubim, lumina. Zidul s-a daramat, sunt liber sa pot zambi, sa te pot iubi, sa ma pot iubi, pasarile zboara, copii se joaca, oamenii imi vorbesc, cuvintele, cuvintele compun o noua opera, eu cu tine vesnic visatori.

Doar eu

Cand oamenii se aduna, razboiul incepe... Singur in fata frontului soldatul priveste spre cer, isi ridica ultimul scut, face ultimul pas pt ca apoi sa inceapa lupta FINALA. Ochii nu vor sa vada nimicul unei realitati, trecutul devine scrum, oamenii se pierd pe strada, speranta se intoace acasa. Sa construim din fieacare farama fundatia sufletului nostru, sa luptam pana la ultima suflare, sa citim in noi si in ceilalti, caci citind vei ajunge la TINE si la EL. Toate lucrurile pe care am vrut sa le fac, toate lucrurile pe care eu voiam sa fiu s-au ratacit, insa strigatul, fiecare lovitura m-a facut cel care sunt azi, putin obosit dar indragostit, putin naiv dar fericit, putin adult dar copil care viseaza, creeaza, fotografiaza lumea prin ochii lui Dumnezeu.